Agricultura vasluiană, la raport. Astăzi: Dan Hurduc, managerul general Evel H Costești

SECETĂ GREA… Trăim vremuri grele, în care agricultorii din județul Vaslui suferă de pe urma secetei. Unii vor rezista, alții vor închide porțile. Sunt și unii fermieri care se încăpățânează să reziste la toate provocările naturii, deși este greu, foarte greu.

Dan Hurduc face parte din categoria fermierilor curajoși, care înfruntă greutățile cu mult calm. Este unicul asociat al societății EVEL H COMPANY, o companie cu capital integral românesc, care activează în zona centrală a județului Vaslui. Are pierderi mari în această toamnă, pierderi provocate de secetă, însă nu se dă bătut.

Este un model de referință în agricultura românească, cu o ambiție ieșită din comun. Alături de alți nouă fermieri, Dan Hurduc este membru fondator al Clubului Fermierilor Români și face parte din Consiliul Director al asociației.

Povestea afacerii în agricultură începe pentru Dan Hurduc în 2001, când ia 100 de hectare în arendă, în comuna natală Costești și achiziționează un grajd de la vechiul CAP.

Au urmat proiecte europene pentru care fermierul a aplicat treptat, crescând valoarea lor pas cu pas, întrucât, în fază inițială, provocarea cea mai mare a fost obținerea de finanțare de la bănci.

În prezent, Dan Hurduc lucrează 2.200 de hectare de cultură mare și deține o bază de depozitare și condiționare cereale cu o capacitate de 20.000 de tone, construită în locul fostului grajd. Astfel, afacerea este una semi-integrată – producție și depozitare cereale.

Fermierul nu plănuiește să investească în zootehnie, consideră că nu ar fi profitabilă pentru că zona este secetoasă și mai puțin propice producerii de furaje pentru animale. În schimb, pentru următoarea planificare financiară, PAC 2021-2027, are în vedere accesarea de fonduri europene pentru dezvoltarea zonei de procesare. Dorește ca din cultura vegetală să ajungă la un produs finit, pe care să îl vândă pe rafturile magazinelor, inițial regional, iar apoi la nivel național.

Managerul EVEL H este un fermier performant, nu atât prin prisma productivității la hectar, ci mai degrabă datorită modelului său de business, care îi asigură profitabilitatea, în ciuda restricțiilor naturale puternice. „Activând într-o zonă greu încercată natural, folosim un tip de management profesionist, în special managementul riscului. Asigur toate culturile pentru toți factorii de risc posibili. În 20 de ani de activitate, nu am început niciun an agricol fără asigurări”, afirmă agricultorul.

Mai mult, fermierul este implicat în activități de responsabilitate socială și sprijină material persoanele defavorizate. În perioada stării de urgență a achiziționat peste 30 de tablete pe care le-a oferit elevilor fără posibilități financiare, ajutându-i astfel să poată participa în continuare la cursuri, atunci când orele se desfășurau online. „Într-o comunitate în regres ca număr de locuitori și oportunități, într-o zonă săracă, noi, fermierii, suntem un pilon de stabilitate”, ne-a declarat Dan Hurduc.

În anul 2020, seceta acută, coroborată cu pandemia de Covid-19 au reprezentat adevărate provocări pentru fermier. Lipsa apei în sol nu l-a surprins atât de mult. Este obișnuit cu seceta și se așteaptă ca anii atipici precum acesta să fie tot mai mulți în viitor.

„Mi-am revizuit întreaga atitudine vizavi de managementul costurilor și al planurilor de viitor. Am încercat să anticipăm și să minimizăm efectele secetei, reușind astfel să reducem din costuri și să creștem eficiența.”

Cu toate acestea, anul 2020 nu a fost unul profitabil pentru afacerea lui Dan Hurduc, provocările legate de pandemie aducându-i costuri suplimentare, de natură sanitară. „Până acum, comunitatea nu a avut niciun caz de infectare, dar provocarea este să ne putem menține capacitatea de a ne achita scadențele și angajamentele cu colaboratorii externi și să rămânem bancabili, precum și corecți cu partenerii de afaceri”, afirmă fermierul.

Acesta este și principalul obiectiv al său pentru următorul an agricol – să mențină afacerea pe un trend stabil, astfel încât să fie eligiblă pentru accesarea de fonduri și de credite. Speră ca 2021 să fie mai favorabil din punct de vedere meteorologic, dar nu are așteptări prea mari: „nu-mi fac iluzii ca să n-am deziluzii”, ne spune Dan Hurduc, citat de Clubul Fermierilor Români.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

2 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

6 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

6 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

7 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

7 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

18 ore ago