Ajutorul de înmormântare a fost majorat în acest an cu aproape 700 de lei față de valoarea din 2022. Astfel, familia decedatului poate primi un ajutor din partea statului care poate ajunge la aproape 7.000 de lei.
Valoarea ajutorului de deces 2023 ajunge la:
– 6.789 de lei – în cazul asiguratului sau pensionarului;
– 3.395 de lei – în cazul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, relatează Știrile Kanal D.
Conform sursei menționate mai sus, ajutorul de deces se achită în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare de către:
• casa teritorială de pensii, în cazul decesului pensionarului sau al asiguratului respectiv al unui membru de familie al acestuia;
• instituţia care gestionează bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul decesului şomerului, respectiv al unui membru de familie al acestuia.
Actele necesare acordării ajutorului de deces, după caz
• cerere pentru acordarea ajutorului de deces;
• certificat de deces (original şi copie);
• act de identitate al solicitantului (original şi copie);
• acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
• dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
• act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
• adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original).
• adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, după caz.
• dovada că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declaraţie pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul de deces, dupa caz, potrivit cnpp.ro.
Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…
De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…
Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…
Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…
Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…
După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…