Actualitate

Alessia Albu, fata cu părul bălai, din Bârlad, medalie de aur la The World Scholar`s Cup, România, 2023

Să ai 15 ani și să demonstrezi că ești printre cei mai buni elevi care studiază în limba engleză, din România, este o performanță uluitoare, greu de egalat. S-a întâmplat la The World Scholar`s Cup, România, 2023, concurs internațional de creație și cultură generală internațională în limba engleză. Este concursul în care o tânără din Bârlad, Alessia Albu, a demonstrat că este cea mai bună din cei 600 de concurenți, veniți din toată țara, la București.  

Un concurs care s-a desfășurat pe parcursul a două zile, joi, pe 3 mai, de la ora 8.15 și până la ora 18.00, iar vineri, 4 mai, de la 8 dimineața și până la 16.00, locul desfășurării fiind International School of Bucharest (ISB).

A fost un concurs foarte greu, istovitor, compus din patru runde, trei runde în prima zi, joi, și una în a doua zi, vineri. Au fost două grupe de vârstă, juniori, sub 14 ani, și seniori, între 14 și 19 ani, Alessia fiind inclusă la seniori.

Prima rundă a fost cea de scris creativ, în timp ce a doua a însemnat un test de 120 de întrebări grilă, unde elevii au trebuit să răspundă la întrebări legate despre un text pus la dispoziție de organizatori. La a doua rundă, concurenții au avut la dispozitie o oră și 25 de minute, pentru a răspunde.

Cea de-a treia rundă a însemnat o probă pe echipe, fiecare echipă fiind formată din doi sau trei elevi. Echipa Alessiei a fost formată din doi elevi și s-a dovedit cea mai bună din concurs.

În această rundă, fiecare echipă s-a întrecut cu alte trei echipe, a fost un concurs al voinței și al cunoștințelor acumulate de-a lungul anilor. Echipa care a adunat punctajul cel mai mare a fost declarată câștigătoare. A fost runda care a închis ziua de joi, 3 mai.

Ultima rundă, a patra, s-a desfășurat vineri, pe 4 mai, și a fost tot o probă pe echipe. Aceasta a constat într-un test grilă, cu 30 de întrebări de cultură generală internațională. La final, a fost și concursul de talente, Scholar`s Show, unde elevii și-au putut demonstra aptitudinile extra-scolare, în dans, pictură, pian, canto.

Concursul a avut un loc I, Trofeul The World Scholar`s Cup, o medalie de aur și medalii de argint. Îmbucurător pentru cetățenii Bârladului este că Alessia Albu, o fată plecată din acest oraș, a luat medalia de aur pe echipe si argint, la proba individuală, calificându-se la etapa internațională a acestui concurs, care va avea loc la Londra, între 26 și 30 iulie 2023. Finala „Champions Tournament”, la care sperăm că o vom vedea pe Alessia, va avea loc la Universitatea Yale din SUA.

În exclusivitate pentru Vasluianul.ro, Alessia a declarat că „The World Scholar`s Cup este un concurs la care trebuie să te pregătești foarte bine. Deși a durat foarte mult, nu mi s-a părut obositor, a fost foarte distractiv și mi-am făcut foarte mulți prieteni, din toată țara. Mă bucur foarte mult că am reușit să mă calific la etapa următoare, din Londra, și sper să am destul timp să mă pregătesc pentru a reuși să mă calific în finala de la YALE!”.

Cartea de vizită a Alessiei, tânăra cu care se mândresc toți bârlădenii

Alessia Albu a studiat în Bârlad, la Școala gimnazială „George Tutoveanu”, până în clasa a VI-a. Din clasa a VII-a, adică începând cu anul școlar 2020-2021, a luat examenul la Liceul Teoretic Internațional de Informatică Bucuresti (ICHB).

Are 15 ani, s-a născut în ”orașul rulmenților”, în noiembrie 2007. Astăzi, este în clasa a IX-a a Liceului Internațional de Informatică București, liceu cunoscut ca fiind unul dintre cele mai bune licee din România, acolo unde tânăra bârlădeancă are rezultate extraordinare la concursurile internaționale, cum ar fi olimpiadele internaționale de matematică, informatică, fizică și chimie.

Visul acestei tinere cu părul bălai este să studieze la Massachussets Institute of Technology (MIT), în Statele Unite, fiind pasionată de pictură, baschet, informatică și matematică.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

6 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

10 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

10 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

10 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

11 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

22 de ore ago