Alin Luculeasa, specialist de top, EVEL-H Company: ”Deținem tot tabloul de soluții digitale din agricultură”

0
671


Firma EVEL-H Company Costești este, de ani de zile, un brand pe piața producătorilor de cereale din România. Rezultatele sale financiare o propulsează, an de an, în Topul Județean al Firmelor, cu indicatori economici de invidiat. Au fost ani secetoși, care au diminuat drastic producțiile, însă EVEL-H a reușit să găsească soluții pentru a rămâne în top. 



Unul dintre cei mai apreciați specialiștii ai companiei din Costești, ing. Alin Luculeasa, este un nume despre care vom mai auzi, peste ani. La cei 30 de ani ai săi, inginerul Luculeasa a adus României, de la Bruxellles, premiul pentru ”Cel mai bun proiect digital”, în 2022, un proiect în care sunt explicate în detaliu mecanismele de ultimă generație cu care este dotată compania EVEL-H.

Managerul general al EVEL-H Company, ing. Dan Hurduc, a simțit potențialul tânărului specialist și i-a dat mână liberă pentru implementarea noilor tehnologii. Rezultatele se văd, astăzi, la finale anului 2023.

L-am întâlnit pe inginerul Alin Luculeasa la Topul Județean al Firmelor, ediția 2023. Acesta a primit, pentru EVEL-H Company, placheta ”30 de ani de excelență în afaceri”, o distincție pe care societatea din Costești o merită pe deplin.

Amabil, plin de viață, elegant în gesturi. Un om care știe să lucreze cu tot ce este nou în materie de programe de management agricol, dar și să socializeze la evenimente de top.

”EVEL-H este un cadru de dezvoltare perfect pentru mine, o firmă model. Am primit placheta, însă meritul este și al persoanelor din spatele meu, care au avut viziunea de a ordona lucrurile, la stadiul actual. Administratorul firmei, dl. Dan Hurduc, este și mentorul meu. 

Aș îndrăzni să spun că EVEL-H este locul în care m-am jucat, pentru că placheta pentru experiență în afaceri vine și ca urmare a premiului primit la Bruxelles, drept urmare a activității mele din EVEL-H Company.

De 8 ani de zile, EVEL-H Company încearcă să fie în pas cu ultima generație de programe și proiecte, suntem la zi cu tot ceea ce înseamnă noile tehnologii din agricultură. Vă pot spune că, astăzi, EVEL-H are tot tabloul de soluții digitale de pe piața agriculturii, ceea ce spune totul despre forța companiei noastre. 

Nu putem avea irigații inteligente, însă totul este la ultimul nivel. FReușim să fim în top printr-un management performant, cum vă spuneam, dl. Hurduc este și managerul, dar și mentorul meu, de la domnia-sa învăț multe”, a spus ing. Luculeasa.

Foasrte des, Alin Luculeasa merge la Bruxelles, alături de delegațiile Clubului Fermierilor Români, acolo unde vede cum se pun problemele agriculturii românești și cât de greu este să răzbați cu propriile idei.

”Din păcate, la Bruxelles nu este acum o situație clară despre cum sunt afectate țările de situația care se petrece mai la nord și mai la est de noi, mă refer la Ucraina.

Este mult mai roz situația, așa cum se vede de la Bruxelles, în România lucrurile sunt puțin mai dificile. Important este că la Bruxelles toată lumea susține tinerii din agricultură”, a mai spus tânărul specialist.