O ambulanță de la substația Huși a luat foc, sâmbătă noapte, cel mai probabil de la un scurtcircuit electric. Mașina era produsă în 2012, iar la bord avea peste 890.000 kilometri rulați.
Nu este singurul caz de acest gen, Numai în substația Huși, la acest moment, mai sunt șase ambulanțe, din care doar cinci funcționale (patru cu peste 800.000 Km și una sub 800.000 km).
La nivel de județ, situația este cu adevărat dramatică pentru ambulanțieri, Parcul auto al SAJ Vaslui cuprinde 37 de ambulanțe (4 tip A, 4 tip C și restul de tip B), plus trei ambulanţe de consultații. Peste jumătate din ele au peste 800.000 km, iar un sfert chiar peste 1.000.000 km rulați. Chiar și cele mai noi ambulanțe de urgență primite în 2019 au peste 600.000 km.
Situația este cunoscută la București, la Ministerul Sănătății, respectiv Departamentul pentru Situații de Urgență, care solicită trimestrial raportarea acestor informații. În această perioadă, se derulează o licitație națională pentru achiziția de ambulanțe, fiind posibilă înnoirea parcului auto la mijlocul anului viitor, spune conducerea SAJ Vaslui.