An încărcat cu investiții publice, în comuna Băcești. ”Vom deveni o comună europeană”, spune primarul Horațiu Cărăușu

Anul 2023 vine cu vești bune pentru locuitorii comunei Băcești. Eforturile din ultimii ani ale administrației locale, eforturi menite să facă viața mai ușoară pentru cei care locuiesc în această localitate, încep să-și arate roadele. Valoarea investițiilor în derulare sau a celor care vor începe în acest an este de peste 53 de milioane lei, mai bine de 10 milioane de euro, investiții care se vor regăsi în noi sisteme de alimentare cu apă și canalizare, drumuri, poduri sau un nou dispensar uman.

Se vor termina, în 2023, lucrările de extindere, modernizare, dotare și reabilitare la Școala Juncu Teodor, din Băcești, un proiect în valoare de 3,3 milioane lei, din care valoarea rămasă de executat este de 191.000 lei, o investiție la care contribuția primăriei a fost de peste 50.000 lei. Satul Vovriești va beneficia de un sistem nou de alimentare cu apă, proiect în valoare de peste 1,5 milioane lei, din care a rămas de executat în jur de 50% din lucrare. Se lucrează la construcția unui dispensar uman în satul reședință, o mai veche dorință a localnicilor, proiect care se ridică la 1,8 milioane lei, cu o cofinanțare de peste 100.000 de lei din partea primăriei.

La Băbușa, vor continua lucrările la podul peste râul Bârlad, un obiectiv cerut de mult timp de oamenii de aici, un proiect cu o sumă foarte mare, 4,7 milioane lei, cu o cofinanțare de 65.000 lei. Aici, s-a lucrat cam 20% din total proiect, astfel că în 2023 sunt șanse să se termina această lucrare. Și satele Păltiniș și Băbușa vor beneficia de apă curentă în gospodării, un proiect în sumă de 1,273 milioane lei, din care mai sunt de executat lucrări în valoare de 980.000 lei.

Prin programul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Vaslui, comuna Băcești este prinsă cu două lucrări importante pentru locuitorii satului reședință, canalizare și extindere rețea de apă, lucru cerut de cei care locuiesc aici, de mai mulți ani. Pentru că se dorește ca satele comunei Băcești să fie curățate de gunoaie, Primăria a accesat prin AFIR un proiect de achiziție a unei platforme tractabile pentru serviciul de gospodărire comunală, în valoare de 200.000 lei, lucru care va conduce la îmbunătățirea imaginii comunei, din punct de vedere al protecției mediului. O altă investiție așteptată de localnici este modernizarea iluminatului public în întreaga comună, fiind prevăzută aici suma de 60.000 lei.

Urmează să se semneze și să demareze, în 2023, două mari proiecte prin ”Anghel Saligny”, proiecte pentru care s-a lucrat foarte mult, anul trecut. Este vorba de modernizarea drumurilor de interes local în satul Băcești, în sumă totală de 10.5 milioane lei, lucrare care va însemna câțiva kilometri de asfalt pe ulițele din satul reședință, plus înființarea unui sistem de canalizare menajeră în satele Păltiniș, Băbușa și Vovriești, proiect în sumă totală de 20.1 milioane lei. Două mari proiecte de investiții, care vor aduce comuna Băcești la nicel european, cu utilități în satele componente.

Ar mai trebui menționat, la programul de investiții din acest an și amenajarea unei platforme betonate la sediul primăriei și montarea unui sistem video-alarmare, proiect pentru care se vor cheltui 200.000 lei.

”Sunt proiecte așteptate de locuitorii comunei Băcești, pe care ne vom asigura că vor fi duse la bun sfârșit. Comuna Băcești devine, prin aceste proiecte, o localitate europeană, care oferă locuitorilor săi cele mai bune condiții de trai”, a spus Horațiu Cărăușu, primarul comunei Băcești.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

3 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

4 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

4 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

4 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

15 ore ago