Local

Andreea, o tânără liceană din Vaslui, salvată de un OM cu inimă de aur. ”Dumnezeu m-a ajutat”

Povestea Andreei, o fată frumoasă și liniștită din satul Corni-Albești, elevă la un liceu economic din Vaslui, este tulburătoare. La un moment dat, această adolescentă, de un bun-simț aparte, a fost la un pas de o infirmitate permanentă. Destinul i-a scos în cale un om cu suflet uriaș, dintre cei pe care Dumnezeu îi crează pentru a face bine celorlalți.

Anul trecut, Andreea, însoțită de mama sa, au venit cu lacrimi în ochi la managerul general al companiei Radical Grup, Ionel Sandu, om născut și format în dealurile de la Corni Albești, pentru a-l implora să-i ajute. Fata avea nevoie de un ajutor financiar de urgență, suferea de o boală cumplită și trebuia să se opereze de urgență.

”Acum patru ani, am fost la un medic din oraș și mi-a spus că am o boală care necesiră operație. A venit pandemia și nu am mai ajuns la operație, însă problemele mele auditive au devenit din ce în ce mai grave.

Mi s-a spus, la un control, că polipii pe care-i aveam dispăruseră, cam pe la finalul pandemiei.

Îi tot spuneam mamei că îmi simt urechile înfundate. M-am dus la medicul de familie, dr. Castravete, mi-a suferat să fac o audiogramă. Am făcut aici, la Vaslui. Pe urechea dreaptă mi-a ieșit că nu am auz deloc, iar pe cea stângă că auzul era bun. Domnul doctor m-a trimis să fac și RMN, CT. Am făcut, dar mi-a spus că nu este de competența lui. M-a trimis pentru analize mai detaliate la doamna doctor Rădulescu, de la Recuperări.

Doamna doctor mi-a mai făcut o audiogramă. Ar fi trebuit să mă operez pe 12 aprilie (2023, n.r.). Miercuri era ziua mea de operație. Cu o zi înainte, a avut o operație complicată pe creier, cu un băiat de 7 ani, și nu m-a mai operat. Mi-a spus să vin în iulie. Am venit în iulie și m-am operat, cu ajutorul dlui Sandu, care m-a ajutat extraordinar de mult și căruia vreau să-i mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine.

Auzul meu este total mort, timpanul nu e fisurat. A fost o operație complicată, cu o ancorare osoasă, cu implant Bonebridge”, spune tânăra.

Andreea poartă acum un aparat auditiv și își trăieșțe viața ca orice adolescent. Se bucură de fiecare zi, are note bune la toate materiile. De Sf. Ion, adolescenta a trecut pe la firma dlui Sandu (foto) și i-a lăsat o șampanie și un bilet: ”Vă mulțumesc! La Mulți Ani!””.

Un moment extrem de emoționant pentru omul de afaceri vasluian.

”Dumnezeu mi-a scos în cale această adolescentă, care are planuri mari pentru viitor, și am putut să o ajut. Dorința mea este ca Andreea să-și împlinească visele, să ajungă acolo unde și-a propus.

Există Dumnezeu și trebuie să mergem pe acest drum”, spune omul de afaceri vasluian.

În fiecare duminică, Andreea merge la biserică și se roagă la Dumnezeu, pentru sănătatea sa, a familiei și a tuturor prietenilor săi. Și-ar dori să devină un bun economist, când va fi mare, iar planurile sale sunt pe drumul cel bun.

În ceea ce-l privește pe omul de afaceri Ionel Sandu, acesta are meritul de a fi salvatorul multor destine frânte de viață. Și Dumnezeu privește cu bucurie către acest salvator cu aripi de înger.

 

 

 

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

4 ore ago

ULTIMA ORĂ Judecătorii Curţii Constituţionale au anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…

6 ore ago

GALERIE FOTO, VIDEO Acțiune a pompierilor din Vaslui și Galați, la incendiul de la Rulmenți Bârlad

https://youtu.be/-dG-ocmG5LE https://youtu.be/O26ys6r7tLM https://youtube.com/shorts/HIEgx6ufW4U

8 ore ago

Incendiu de proporții la Rulmenți Bârlad, intervin și pompieri din Galați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu opt autospecială și…

11 ore ago

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

13 ore ago