Anunț de ultimă oră: iată țările pentru care se elimină carantinarea, de la miezul nopții!

HOTĂRÂRE nr. 29 din 13.06.2020

privind propunerea unor măsuri de relaxare necesare în contextul epidemiologic actual

În conformitate cu prevederile art.1, pct.2, 2^1, 2^2 din Anexa nr. 2 și art.4, pct.1^1 din Anexa nr. 3 la HG 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19 cu modificările și completările ulterioare,

în contextul necesității de creare a condițiilor socio – economice necesare relansării graduale a economiei naționale, concomitent cu menținerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență,

în temeiul prevederilor art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, ale art. 20 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, și ale art. 2 și art. 4, din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență cu modificările și completările ulterioare,

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

Art.1

  • (1) În baza propunerii Institutului Național de Sănătate Publică, se aprobă, începând cu data de 15.06.2020 ora 00:00, eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuință/locația declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparținătorii, după caz, pentru persoanele asimptomatice care vin în România din următoarele țări: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.
  • (2) Lista cu țările care fac obiectul prevederilor de la alin.(1) se publică de Institutul Național de Sănătate Publică pe site-ul www.insp.gov.ro .

Art.2 Zborurile către și dinspre țările care fac obiectul excepției prevăzute la art. 1, se vor relua în condițiile stabilite de HG 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID -19, cu modificările și completările ulterioare.

Art.3

  • (1) Lista cu țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare, se actualizează săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi țări.
  • (2) Lista actualizată va intra în vigoare la 24 ore de la momentul aprobării acesteia de către CNSU.

Art.4 Situația epidemiologică din țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuință/locația declarată, se monitorizează de către Institutul Național de Sănătate Publică, care, în cazul unei evoluții nefavorabile susținută pe o perioada de 14 zile, va propune CNSU eliminarea acestora din lista prevăzută la art.1..

Art.5 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

PRIM-MINISTRU

LUDOVIC ORBAN

Daniel Tănăsuc

Share
Published by
Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

4 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

4 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

4 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

5 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

16 ore ago