1. Municipiul Vaslui, str. Spiru Haret, nr. 2, județul Vaslui, telefon 0235/310.999, fax 0235/315.946, e-mail: pmv@primariavaslui.ro, achiziții2@primariavaslui.ro, cod fiscal: 3337532.
Invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună oferta în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, pentru domeniul: Sport.
2. Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă a proiectelor din domeniul sport pe anul 2022 este prevăzută de art. 6 din Legea nr. 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general de Municipiul Vaslui.
3. Sursa de finanțare a contractului: buget local
Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă:
-Legea nr.350/2005 – privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare;
-Legea Educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
-Ordinul nr. 664/2018 – privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor sportive;
-H.G. nr.1447/2007 – privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă;
-Ghidul privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi sportive nonprofit de interes general, aprobat prin H.C.L. nr. 43/2016, modificat și completat prin H.C.L. nr. 4/2017, H.C.L. nr.22/15.02.2018 și H.C.L. 49/25.04.2019;
-Hotărârea Consiliului Local Vaslui nr.31/10.02.2022 privind aprobarea bugetului local al Municipiului Vaslui pe anul 2022.
4. Obiectul: Finanțare nerambursabilă a unor proiecte din cadrul programului sportiv de utilitate publică „Sportul pentru toți” și „Promovarea sportului de performanță”, proiecte înaintate de către structuri sportive fără scop patrimonial din municipiul Vaslui pentru anul 2022.
5. Procedura: Selecție publică de proiecte organizată în baza prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități non profit de interes general și Legii nr.69/2000, legea educației fizice și sportului.
5. Cerinţe minime de calificare: Cererile de finanţare nerambursabilă vor fi însoţite, obligatoriu, de următoarele documente:
6. Durata finanțării: anul 2022.
6.1 Documentația pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiect va fi preluată de către cei interesați de la sediul Municipiului Vaslui, str. Spiru Haret, nr. 2, camera 303, etaj 3 – Serviciul achiziții publice, telefon 0235/310.999, interior 303 sau 203, pe baza de cerere. Documentaţia necesară elaborării şi prezentării propunerilor de proiect este disponibilă și în format electronic pe site-ul instituției.
6.2 Informatii suplimentare se pot obţine de la sediul Primăriei Municipiului Vaslui, telefon 0235/310.999, interior 303/203.
7. Infomații si clarificări cu privire la documente: întrebările pot fi trimise prin fax (0235/315.946) sau e-mail: pmv@primariavaslui.ro, achizitii2@primariavaslui.ro, corina.frentescu@primariavaslui.ro, cu cel puțin 6 zile înainte de data limită pentru depunerea propunerilor de proiect la adresa indicată mai sus, indicând clar numele Programului Local pentru finanţarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes general pe anul 2022.
Autoritatea finanţatoare va răspunde cererilor de clarificări cu cel puțin 4 zile înainte de data limită pentru depunerea proiectelor.
8. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiect este 01.07.2022, ora 12.00.
9. Adresa la care trebuie depuse propunerile de proiect: Cererile de finanţare nerambursabilă trebuie trimise în plic sigilat, recomandat, prin poştă, mesagerie expresă sau înmânate personal (aducătorului i se va elibera o confirmare de primire cu dată şi ora depunerii) la adresa indicată mai jos:
Adresa pentru trimiterea prin poştă, mesagerie expresă sau personal: Municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret, nr. 2, Vaslui, județul Vaslui, Registratura generală, parter.
Cererile de finanţare trimise prin orice alte mijloace (ex. fax sau e-mail), trimise la alte adrese sau depuse după ora stabilită, vor fi respinse.
Cererile de finanţare (formularul de cerere, bugetul şi documentele prevăzute în lista de verificare) trebuie să fie depuse în plic închis.Documentația va avea paginile numerotate şi va conţine un opis.
Plicul trebuie să poarte numărul de referinţă al Solicitării de Propunere de Proiecte (CLV 2022-01), numele complet şi adresa solicitantului, domeniul pentru care se aplică, respectiv „Sport”, şi menţiunea “A nu se deschide înainte de sesiunea de evaluare”.
10. Data, ora și locul deschiderii propunerilor de proiect: 01.07.2022, ora 14.00, Municipiul Vaslui, str. Spiru Haret, nr. 2, județul Vaslui.
11. Selecția și evaluare proiectelor în vederea finanțării nerambursabile se va face de către comisia de evaluare în perioada 04.07.2022 – 07.07.2022.
12. Data publicării rezultatelor selecției proiectelor: 08.07.2022.
13. Depunerea contestațiilor se va face în termen de 3 zile de la data afișării rezultatelor.
14. Contestațiile vor fi soluționate în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a contestațiilor.
15. Data transmiterii anunțului de participare catre Monitorul Oficial R.A. 27.05.2022
După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…
Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…
https://youtu.be/-dG-ocmG5LE https://youtu.be/O26ys6r7tLM https://youtube.com/shorts/HIEgx6ufW4U
Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu opt autospecială și…
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…