Stirea Zilei

Anunțul așteptat de zeci de mii de bârlădeni, în plină vară! Bâlci la Bârlad, peste două săptămâni! Nu vor mai fi restricții!

Bârlădenii se pregătesc de distracție. Pe 19 august, își deschide porțile bâlciul anual din municipiu, cel mai așteptat eveniment al verii. Bâlciul de la Bârlad nu va avea niciun fel de restricții sanitare, așa cum s-a întâmplat anul trecut. Comercianții care vin la bâlci, eveniment care se desfășoară în zona fostului Obor, trebuie să știe că nu vor putea expune mărfurile pe trotuare, în afara spațiului de desfășurare.

„Prin hotărâre de Consiliu Local, am alocat perimetrului Oborului suprafața de 2,6 hectare, ceea ce înseamnă că, în prezent, am extins amplasamentul cam de trei ori față de cât era. În incinta Oborului, odată cu aducțiunea de apă, se vor putea muta, pe latura de vest, inclusiv terasele celor care comercializează produse din carne. Ceilalți comercianți vor fi poziționați pe amplasamente bine gândite, tot în incinta Oborului, întrucât spațiul este acum mai mult decât generos. Am regândit și căile de intrare-ieșire, care sunt trei la număr, una pentru acces și două pentru evacuare, precum și aleile de vizitare”, anunța, anul trecut, plrimarul Dumitru Boroș. Aceste condiții vor trebui respectate și în acest an.

În rest, distracție plăcută, bârlădeni!

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

6 ore ago

ULTIMA ORĂ Judecătorii Curţii Constituţionale au anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…

9 ore ago

GALERIE FOTO, VIDEO Acțiune a pompierilor din Vaslui și Galați, la incendiul de la Rulmenți Bârlad

https://youtu.be/-dG-ocmG5LE https://youtu.be/O26ys6r7tLM https://youtube.com/shorts/HIEgx6ufW4U

10 ore ago

Incendiu de proporții la Rulmenți Bârlad, intervin și pompieri din Galați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu opt autospecială și…

13 ore ago

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

15 ore ago