Actualitate

Apar detalii ORIBILE despre crima de la Mangalia. ”Taximetristul a întrebat-o ce are în geamantan. Fata a spus că a cumpărat cărți”

Detalii oribile ies la iveală, în cazul crimei de la Mangalia, în care o fată de 18 ani, din Cozmești, Vaslui, și-a ucis colega de cameră, după care a băgat-o într-un geamantan și a dus-o într-un parc. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Viorel Teliceanu, a oferit detalii despre crima de la Mangalia, spunând că, după ce a omorât-o pe colega de cameră, Loredana a aşezat-o în valiză și a coborât valiza cu liftul, după care a chemat un taxi.

Fata a fost ajutată să urce geanta respectivă în maşină de un coleg de serviciu despre care anchetatorii susţin că nu ştia conţinutul valizei. Ulterior, când a ajuns în parc, taximetristul a întrebat-o ce are în geanta de voiaj, iar fata i-a răspuns că a cumpărat cărţi. Criminala, Loredana Atănăsoaie, în vârstă de 18 ani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Viorel Teliceanu a declarat jurnaliştilor, luni, 7 august, că cele două fete se ştiau de mult timp, dar că între ele era un conflict de ceva vreme.

“Am dispus reţinerea unei persoane de sex feminin de 18 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Luni, 7 august, am formulat propunere de arestare preventivă, s-a şi judecat şi a fost admisă pe o perioadă de 30 de zile. Este vorba de două persoane, ambele de sex feminin, şi agresoarea şi victima. Erau chiar prietene şi se ştiau încă de la grădiniţă. De 18 ani amândouă.

Veniseră pe litoral să lucreze cameriste şi, pe fondul unui conflict, un conflict care mocnea cumva de mai mult timp, inculpata a înjunghiat-o în zona cervicală pe victimă şi i-a produs decesul. Ele locuiau în aceeaşi cameră şi se pare că convieţuirea dintre ele devenise destul de dificilă, motiv pentru care şi victima intenţiona să se mute din acea cameră, de fapt, să plece de pe litoral, să plece acasă”, a explicat prim-procurorul.

El a povestit cum a ajuns trupul victimei într-un parc din Mangalia. “Din ceea ce mi-a relatat inculpata, după ce a ucis-o, s-a schimbat, a pus-o într-o valiză, chiar în valiza victimei, a coborât-o cu liftul şi a chemat un taxi. A fost ajutată de un coleg care trecea întâmplător, era întâmplător în zonă, un coleg de serviciu. A pus geanta de voiaj în portbagajul taxiului şi apoi i-a cerut taximetristului să o lase undeva în proximitatea parcului, unde a şi fost găsită victima”, a mai afirmat Viorel Teliceanu.

El a fost întrebat dacă colegul fetei ştia ce se află în valiză şi de ce pe camerele de supraveghere în parc ar fi fost surprinse două persoane.

“Nu este niciun element că bărbatul respectiv ar fi avut cunoştinţă de conţinutul valizei. E vorba de o singură persoană, un singur autor, această persoană de sex feminin. Nu e niciun dubiu cu privire la numărul de persoane care ar fi participat la săvârşirea infracţiunii, că vorbim de autori sau de complici sau eventual instigatori”, a completat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

El a precizat că taximetristul a întrebat-o pe fată ce are în valiză.“A fost ajutată de taximetrist. Chiar acesta a şi întrebat-o în mod insistent ce conţinea valiza, întrucât era foarte grea, numai că ea a motivat că are cărţi în valiză. De altfel, inculpata este şi elevă în clasa a XI-a, trecea clasa a XII-a, se pare că şi-ar procurat cărţi de aici, de pe litoral”, a mai adăugat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Teliceanu a precizat şi de ce nu a curs sângele victimei pe tot traseul avut până în parc.

“A făcut cumva curat, nu în totalitate, în camera de hotel în care s-a şi săvârşit infracţiunea. Spune inculpata că de la momentul înjunghierii până la decesul efectiv ar fi trecut undeva 30 de minute, timp în care i s-a scurs şi sângele victimei şi din acest motiv nici nu ar fi curs sânge pe tot traseul care l-a avut până la banca din parc.

Era într-o stare de tulburare. Cumva am observat aşa o persoană speriată şi cred eu, care a dus lipsa empatiei în familie, în copilărie”, a declarat Teliceanu.

El a mai afirmat că fapta s-ar fi produs duminică, la orele 3.00 – 4.00, iar geamantanul a fost găsit în camera de hotel. De asemenea, criminala a fost găsită de anchetatori la hotelul unde lucra, iar dispariţia Alinei nu fusese semnalată de cei de la unitatea de cazare.

Adrian Preda

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

22 de minute ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

29 de minute ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

38 de minute ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

46 de minute ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

12 ore ago