Lucrările de modernizare a Bulevardului Republicii din Bârlad au intrat într-o nouă etapă, odată cu turnarea covorului asfaltic pe primul tronson aflat în execuție, de către echipele de la Nomis 2003. Este vorba despre segmentul cuprins între intersecția de la Fabrica de Confecții și intersecția de la Cerbul de Aur, una dintre cele mai circulate zone ale municipiului.
Edilul Dumitru Boroș spune că asfaltarea reprezintă un moment important în cadrul proiectului de reabilitare a principalei axe rutiere a orașului, care include Bulevardul Republicii și strada Tecuciului.
”Este o etapă importantă într-un proiect amplu, așteptat de foarte mulți ani, prin care modernizăm principala axă rutieră a orașului”, spune Dumitru Boroș.

Lucrările vor continua etapizat, spune primarul
După finalizarea acestui sector, constructorii de la Nomis va muta utilajele pe următorul tronson, astfel încât lucrările să avanseze etapizat, iar impactul asupra traficului să fie cât mai redus, explică primarul.
Investiția presupune refacerea completă a infrastructurii rutiere, nu doar aplicarea unui nou strat de asfalt. Proiectul include realizarea unei fundații noi, refacerea rigolelor, aducerea la cotă a căminelor de utilități și executarea tuturor lucrărilor necesare pentru creșterea durabilității și siguranței arterei.

Vești bune și pentru strada Tecuciului
În ceea ce privește lucrările de pe strada Tecuciului, care au generat atât de multe nemulțumiri din partea șoferilor, Nomis 2003 anunță că, în cursul zilei de sâmbătă, circulația rutieră va fi redeschisă pe ambele sensuri de mers, deocamdată pe strat de piatră, până la finalizarea etapelor următoare ale proiectului.
Primarul Dumitru Boroș le cere șoferilor și locuitorilor să aibă răbdare pe perioada lucrărilor, subliniind că restricțiile temporare sunt necesare pentru realizarea uneia dintre cele mai importante investiții în infrastructura rutieră a municipiului Bârlad.













