Astăzi, deschiderea Olimpiadei Naționale de Matematică, la Vaslui. Se inaugurează și noul Centru Județean Cultural

0
608


Moment cu dublă semnificație pentru județul Vaslui, astăzi. De la ora 18.30, la modernul Centru Multifuncțional Cultural “Dimitrie Cantemir” Vaslui, fostul sediu al Casei Armatei, are loc Festivitatea de deschidere a celei de a 74-a ediții a OLIMPIADEI NAȚIONALE DE MATEMATICĂ, clasele a V-a și a VI-a, care se desfășoară la Vaslui, în perioada 9-12 mai 2024.



Sute de olimpici și profesori din toată țara vor participa la acest eveniment care face cinste municipiului Vaslui, mai ales că de aici provin olimpici naționali la matematică, din clase de liceu.

Un alt motiv de bucurie este deschiderea oficială a Centrului Cultural, după o lungă perioadă de timp de la prezentarea oficială, în această perioadă obținându-se toate avizele necesare.

Ciprian Trifan, președintele interimar al CJ Vaslui, a spus că deschiderea olimpiadei naționale de matematică este primul eveniment care marchează deschiderea centrului, urmând ca zilele următoare să fie mai multe acțiuni culturale, inclusiv o piesă de teatru pentru copii.