Autoritățile vasluiene sunt disperate, tot mai multe avarii la gaze. Ieri, DOUĂ suburbii!

0
286




SCANDALOS… Două nouă avarii la rețelele de gaze au umplut paharul nemulțumirilor pentru administrația municipală vasluiană. Ieri după-amiază, pe strada Pădurii, în zona Gura Bustei, patru abonați au fost afectați de o avarie provocată de muncitorii firmei care instalează rețelele de apă-canal în această suburbie.









Asta, în condițiile în care erau marcaje foarte clare în zonă, iar săpatul trebuia făcut manual, nicidecum cu excavator. Dar, celor de la firma din Timișoara, care instalează rețelele de apă și canalizare, nu le-a păsat.

Câteva minute mai târziu, aceeași firmă raporta o avarie și pe strada Constantin Brâncoveanu, în Brodoc. O casă a rămas fără gaze peste noapte, la fel ca și cele patru, din Gura Bustei, după ce un branșament a fost făcut praf de aceeași firmă de rețele apă-canal.

Conducerea Gaz Est își cere scuze față de abonați și cere autorităților locale un control mai strict la aceste lucrări de montare a rețelelor de apă-canal, pentru că, deja, situația este foarte gravă.

Contactat, primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, s-a arătat și el consternat de cele două avarii, spunând că va cere luarea de măsuri de urgență, pentru ca astfel de avarii să nu se mai producă.