Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut în vederea continuării cercetărilor un autoturism marca Volkswagen Touran, care figura în bazele de date ca fiind furat din Germania în aceeași zi.
În ziua de 19 octombrie a.c., în jurul orei 23.55, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani, care conducea un autoturism marca Volkswagen Touran, cu număr de înmatriculare specific Germaniei.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru folosirea ca probe în cadrul procedurilor penale, semnalare introdusă de autoritățile din Germania.
Cu privire la aspectele constatate, tânărul a declarat că a cumpărat autoturismul în cauză din Germania, de la un conațional, cu o lună în urmă, cu suma de 2.500 de euro. Acesta a mai declarat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 12.500 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.
Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui: