Vasluiul la zi

Avea drept de circulație doar în Germania, oprit la vama Albița

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova care a fost depistat conducând un autoturism ce nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice din România.

În data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 23 de ani, care conducea un autoturism, înmatriculat în Germania.

La controlul de frontieră, în urma verificării documentelor prezentate la control pentru autoturism, polițiștii de frontieră au constatat că acesta are atribuite numere de înmatriculare provizorii, cu valabilitate limitată şi cu drept de circulație doar pe teritoriul Germaniei.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că nu are drept de circulaţie pe drumurile publice din România cu autoturismul în cauză.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

18 minute ago

George Simion vine la Poienești, la ora 14.00. Va fi prezentat Planul Simion pentru agricultură

Alianța pentru Unirea Românilor anunță, pentru ziua de  5 octombrie, prezentarea Planului SIMION pentru agricultură.…

35 de minute ago

Avertizare de la meteorologi, se întorc ploile în zona județului Vaslui

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ, valabilă și pentru județul Vaslui COD GALBEN Interval de valabilitate: 05 octombrie, ora…

13 ore ago

Ce au descoperit polițiștii de la Arme și Muniții Vaslui, la perchezițiile de vineri dimineața

Vineri dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, din cadrul Inspectoratului de…

13 ore ago

De astăzi, Vasluiul este capitala națională a distracției! Începe Festivalul Umorului, ediția 28

Începând de sâmbătă, 5 octombrie, și până duminică, pe 13 octombrie, Vasluiul este capitala națională…

13 ore ago

Pompierii militari vasluieni au sărit în ajutorul sinistraților din Costache Negri, Galați

30 de pompieri și patru autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Podul Înalt"…

20 de ore ago