Băncile inteligente la Vaslui, un vis irealizabil al tinerilor din municipiul reședință. Viceprimarii Braniște și Cătălin Mândru se opun proiectului

0
551




Un proiect inițiat de către consilierii PSD și îmbrățișat de tinerii din municipiul Vaslui naște controverse pe rețelele de socializare. Astfel, s-a propus achiziținarea de bănci stradale inteligente, dotate cu wifi și prize pentru telefoanele mobile. Proiectul este unul așteptat de către tinerii vasluieni și-l consideră un proiect necesar. Din păcate, până în prezent, acest proiect a rămas la faza de propunere cu șanse minime să fie adoptat de consilierii liberali și USR-iști.









”Acest proiect a fost scris de noi, cei din PSD dar nu a fost ideea noastră. Ideea aparține unui grup de tineri vasluieni. Au fost chemați, într-o zi, în cadrul Consiliului Local și le-au fost ascultate doleanțele. Una dintre ele a fost legată tocmai de aceste bănci inteligente, prezente, de altfel, în alte orașe ale țării”, spun cei care au scris aceast proiect de hotărâre.

Din păcate, pe surse, am aflat că proiectul are șanse minime, spre deloc să fie adoptat. Din acest motiv, inițiatorii au adresat două întrebări celor care se opun. Răspunsurile lor ar putea face lumină în această dispută. Iată care sunt acestea:

1.Considerați că este bună ideea înființării unui Consiliu al Tineretului care să reunească, lunar, la Primăria Vaslui, reprezentanții tuturor grupurilor sau asociaților de tineret din oraș și care să aducă la cunoștința primarului toate doleanțele acestor tineri?

2. Acum două luni un grup de elevi foarte bine pregătiți, de la Liceul Mihail Kogălniceanu, a fost invitat la o ședintă de Consiliu Local și a propus ca în parcurile din municipiul Vaslui să fie amplasate băncuțe inteligente cu prize pentru smartphone, încărcare solară și wifi, așa cum se găsesc și în alte orașe frumoase și dezvoltate precum Sibiu sau Cluj. Considerați că ideea lor ar trebui să se concretizeze într-o hotărâre de Consiliu Local?

Dacă răspunsul dvs la întrebările de mai sus este afirmativ, joi putem avea două hotărâri de Consiliu Local în favoarea tinerilor vasluieni. Îmi manifest speranța că veți lăsa deoparte rivalitatea politică (legitimă de altfel într-o democrație) și nu veți bloca niște proiecte de mare interes pentru tinerii din Vaslui. Aceste proiecte nu au legătură cu lupta dintre partide, ci sunt în interesul copiilor noștri, iar în astfel de situații consider că ar trebui să fim cu toții uniți. Vă rog așadar să nu implicăm copiii în lupta noastră politică și să votăm cu toții două proiecte pe care tinerii și le doresc!