Local

Bărbat rănit GRAV de o motosapă electrică, la Roșiești

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) și echipaje specializate, pentru descarcerarea, acordarea îngrijirilor medicale de urgență și transportul o unitate medicală de specialitate, pentru un bărbat în vârstă de 42 ani din localitatea Rediu, comuna Roșiești.

La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un bărbat cu ambele picioare prinse într-o motosapă electrică.

Bărbatul era constient și cooperant. Victima a fost descarcerată și predată echipajului de pe ambulanța SMURD.

După acordarea îngrijirilor medicale de urgență, bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Bărbatul prezenta traumatisme și fracturi la ambele membre inferioare.

Victima va fi transportată cu elicopterul SMURD la o unitate medicală de specialitate din municipiul Iași.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

18 minute ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

25 de minute ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

35 de minute ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

43 de minute ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

12 ore ago