Primarul municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, a anunțat că a devenit operațională o tabără pentru preluarea refugiaților din Ucraina. Aceasta va avea rolul de triaj și a fost amenajată în perimetrul Stadionului Municipal „Rulmentul”, de către echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Podul Înalt” Vaslui și urmează a prelua o parte din fluxul de refugiați ucrainieni ce urmează a ajunge în Bârlad în zilele următoare.
Persoanelor care vor ajunge în această tabără de triaj de la Bârlad li se vor asigura toate condițiile de găzduire, începând de la asistență medicală și hrană, până la asistență juridică. Tabăra de la Bârlad va putea sigura refugiaților ucrainieni găzduire temporară timp de minimum 10 ore și maximum trei zile, având, astfel, un caracter de centru de tranzit.
”La nivelul municipiului Bârlad am dispus identificarea tuturor spațiilor de cazare care ar putea fi operaționalizate pentru a putea veni în sprijinul refugiaților din Ucraina, atât de greu încercați în aceste zile din cauza conflictului armat generat de Rusia. Avem la dispoziție toate forțele de care dispune municipiul Bârlad pentru că vrem să venim, repede și eficient, în ajutor semenilor noștri.
Sâmbătă, la Primăria Bârlad, am avut o ședință de lucru la care a participat inclusiv domnul prefect Daniel Onofrei și domnul colonel Neculai Tătaru, inspectorul-șef al ISU Vaslui. În colaborare cu colegii de la Detașamentul de Pompieri Bârlad, personalul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), al Stadionului „Rulmentul”, al Direcției de Asistență Socială, al Poliției Locale, precum și alte direcții și servicii din Primăria Bârlad, s-a amenajat tabăra de la stadion și am asigurat că se va face tot ceea ce este omenește posibil pentru a ajuta acești oameni.
Îmi exprim speranța că situația grea prin care trece poporul ucrainian se va termina repede și ne dorim, alături de ei, să revină cât mai curând la viețile pe care le-au avut. Am fost prezenți în teren astăzi, vom fi și mâine și oricând va fi nevoie, pentru organizarea centrelor de găzduire de la nivel local”, a declarat primarul Dumitru Boroș, cel care este și președintele Comitetului Local pentru Situații de Urgență.