Local

Bătaie ca în filme, în satul Iana! Cinci bătăuși au fost reținuți de polițiști, acum sunt sub control judiciar!

Poliţiştii Secției 8 Poliției Rurală Iana, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 47 de ani, din comuna Iana, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Polițiștii Secției 8 Poliției Rurală Iana au probat activitatea infracțională a 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 47 de ani, din comuna Iana, județul Vaslui, care au fost implicați într-un scandal produs la data de 4 ianuarie a.c., în zona unui bar din satul Iana.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Iana au stabilit că, în data de 4 ianuarie 2023, la ora 21.30, în zona unui spațiu comercial, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 41 de ani, din localitatea Hălărești, comuna Iana, ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, ar fi amenințat și ar fi agresat persoane aflate în acel moment pe drumul public. Ulterior, acesta ar fi fost agresat de către doi dintre bărbații cercetați (în vârstă de 23, respectiv 21 de ani), fiind lovit cu pumnii. În ajutorul bărbatului de 41 de ani, ar fi sărit fiul său, în vârstă de 18 ani, care la rândul său ar fi fost agresat de cei 4 bărbați cercetați.

În urma agresiunii, bărbatul de 41 de ani a suferit leziuni ce necesită 6-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform raportului preliminar de expertiză emis de către medicii legiști.

La data de 6 ianuarie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii  Secției 8 Poliției Rurală Iana au luat, față de 4 bărbați, cu vârste 21 și 47 de ani, măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Totodată, bărbatul de 41 de ani a fost reținut sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

La data de 7 ianuarie 2022, cei cinci bărbați au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus față de aceștia măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

În cauză, sunt cercetate, în stare de libertate, alte 3 persoane, cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani, pentru participarea la săvârșirea infracțiunilor cercetate.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

10 ore ago

ULTIMA ORĂ Judecătorii Curţii Constituţionale au anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…

13 ore ago

GALERIE FOTO, VIDEO Acțiune a pompierilor din Vaslui și Galați, la incendiul de la Rulmenți Bârlad

https://youtu.be/-dG-ocmG5LE https://youtu.be/O26ys6r7tLM https://youtube.com/shorts/HIEgx6ufW4U

14 ore ago

Incendiu de proporții la Rulmenți Bârlad, intervin și pompieri din Galați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu opt autospecială și…

17 ore ago

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

19 ore ago