Bătaie în Piața Centrală a Hușului, terminată la Poliție

0
276




Poliţiştii hușeni au reținut un bărbat în vârstă de 55 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Individul ar fi tulburat ordinea și liniștea publică și că ar fi agresat un alt bărbat, la data de 15 martie a.c., în municipiul Huși, în zona unei piețe agroalimentare.









În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Ordine Publică Huși au stabilit că, în ziua de 15 martie, la ora 13.50, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, bărbatul reținut ar fi tulburat ordinea și liniștea publică și ar fi agresat, lovind cu pumnii și picioarele, o persoană vătămată, bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Tătărăni.

În aceeași zi, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii din Huși au luat față de bărbatul cercetat măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, pentru dispunerea unei măsuri preventive.