Poliţiştii Secției 8 Poliție Rurală Iana, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut șase indivizi, cu vârste cuprinse între de 14 și 40 de ani, din comuna Iana, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Faptele s-au petrecut la data de 22 februarie 2024, în zona unui local din localitatea Iana, unde cei șase bătăuși s-ar fi agresat reciproc, pe fondul unor conflicte mai vechi.
În ziua de 28 februarie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana au luat față de doi bărbați cercetați, în vârstă de 35 și 40 de ani, măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. A doua zi, pe 29 februarie, aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, față de ei fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
În aceeași zi, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana au luat față de alte patru persoane cercetate, tineri cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.
Pe 1 martie, tinerii au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanelor implicate și dispunerea măsurilor legale.