Local

Bătaie la Muntenii de Sus, șase tineri din Vaslui și Miclești au fost reținuți

Poliţiştii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au reținut șase tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani, din comuna Miclești și municipiul Vaslui, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe. Cei șase au fost implicați într-o altercație, produsă în noaptea  de 8 spre 9 mai, pe un drum public din localitatea Satu Nou, comuna Muntenii de Sus.

În seara zilei de 8 mai, la ora 22.00, pe fondul unui conflict spontan apărut în trafic în municipiul Vaslui, mai multe persoane ar fi urmărit o mașină condusă de un  bărbat, în vârstă de 25 de ani, din comuna Muntenii de Sus. Două mașini cu tineri din Vaslui au plecat în urmărirea mașinii condusă de bărbatul de 25 de ani. Acestea s-au oprit în Satu Nou, comuna Muntenii de Sus, iar agresorii ar fi lovit victima cu pumnii, picioarele și bastoane telescopice, provocând distrugeri autoturismului său, înmatriculat în județul Vaslui.

Conform raportului preliminar de expertiză emis de medicii legiști, în urma agresiunii, victima ar fi suferit leziuni ce necesită 6-7 de zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare.

În ziua de 9 mai, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au luat față de cei șase tineri cercetați măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe.

Vineri, aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a tuturor persoanelor implicate.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

2 ore ago

ULTIMA ORĂ Judecătorii Curţii Constituţionale au anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…

5 ore ago

GALERIE FOTO, VIDEO Acțiune a pompierilor din Vaslui și Galați, la incendiul de la Rulmenți Bârlad

https://youtu.be/-dG-ocmG5LE https://youtu.be/O26ys6r7tLM https://youtube.com/shorts/HIEgx6ufW4U

7 ore ago

Incendiu de proporții la Rulmenți Bârlad, intervin și pompieri din Galați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu opt autospecială și…

9 ore ago

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

12 ore ago