Bătaie la o crâșmă din Rebricea. Polițiștii din Negrești au ridicat doi agresori

0
592

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au reținut doi bărbați, din comuna Rebricea, în vârstă de 47, respectiv 57 de ani, care au făcut scandal și au bătut un cetățean din comuna Dumești. Bătaia s-a petrecut în satul Crăciunești.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, la data de 12 octombrie 2025, în jurul orei 18:10, în timp ce bătăușii se aflau pe terasa unui spațiu comercial, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, aceștia ar fi făcut un mare scandal și i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele unui alt bărbat, cauzându-i vătămări.

Conform concluziilor medico-legale emise de medicii legiști, în urma agresiunii, bărbatul de 34 de ani din comuna Dumești, județul Vaslui, a suferit leziuni ce necesită 1 – 2 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare.

La data de 13 octombrie 2025, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii din Negrești au luat față de persoanele cercetate măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.