Beat și fără asigurare RCA. Cum a rămas pieton un șofer din Vulturești
Pe 11 octombrie, seara, polițiștii din Negrești aflați în misiune la Glodeni au oprit pentru control un autovehicul, condus de către un bărbat de 37 de ani, din comuna Vulturești.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, bărbatul nu a putut face dovada asigurării autoturismului, fapt pentru care a fost sancționat contravențional, conform Legii 132/2017, cu amendă în valoare de 1000 de lei, fiind dispusă măsura reținerii plăcuțelor de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din Negrești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.









