Bilanț la Episcopie. Daniel Onofrei, prefectul județului: ”Exprim sprijinul irevocabil pentru Episcopia Hușilor”

0
1310

Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui, a răspuns invitației Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie de a participa la ședința de bilanț a Episcopiei Hușilor privind activitățile desfășurate în anul 2023. Episcopia Hușilor, spune prefectul, și-a îndeplinit misiunea spirituală cu devotament și a demonstrat, de asemenea, un angajament ferm față de activitățile filantropice.

„Instituția s-a implicat conștient în sprijinirea celor aflați în dificultate, confirmându-și astfel rolul de actor cheie în domeniul asistenței sociale.

Apreciem și suntem recunoscători pentru eforturile și implicarea Episcopiei Hușilor în aceste inițiative de o importanță vitală. Reprezentanții Bisericii demonstrează că, prin perseverență și implicare, pot fi realizate schimbări semnificative.

Implicați frecvent în activități considerate dificile, acești oameni s-au străduit să aducă îmbunătățiri tangibile în viețile semenilor noștri. Atât cei care beneficiază de ajutor, cât și cei care-l oferă, sunt transformați în mod egal de aceste acțiuni. Efectul pozitiv asupra comunității este palpabil, demonstrând că bunătatea și generozitatea contribuie la dezvoltare și prosperitate.

daniel onofrei bilant episcopie 11

Pe parcursul anului 2023, Episcopia Hușilor a implementat o serie de proiecte cu impact semnificativ, influențând pozitiv destinele multor persoane.

Îmi exprim recunoștința față de toți cei implicați și salut aceste inițiative. În numele instituției pe care o reprezint, doresc să exprim sprijinul irevocabil pentru Episcopia Hușilor și pentru proiectele pe care aceștia le desfășoară în comunitatea noastră, cu scopul de a aduce un plus de bine.

Sunt ferm convins că fiecare dintre noi are atât capacitatea, cât și responsabilitatea de a contribui la bunăstarea colectivă.

Activitatea Episcopiei Hușilor în anul 2023 reflectă aceast devotament constant de a îmbunătăți viața celor din jur și ne oferă un model de acțiune filantropică și îndrumare spirituală” , a spus, la final, Daniel Onofrei.