
În perioada 11 – 12 august 2021, în intervalele orare 07:00 – 09:00 și 17:00 – 19:00, polițiștii din structurile de poliție rutieră și de ordine publică ale Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, împreună cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Feroviare Vaslui au acționat preventiv-reactiv, pe drumurile publice din județul Vaslui, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Cu ocazia derulării acțiunilor, s-a constatat și săvârșirea a 2 infracțiuni la regimul rutier, respectiv”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. În cadrul activităților derulate, la care au participat 35 de polițiști, au fost verificate aproximativ 260 de vehicule și 275 de persoane. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 222 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcări legislației privind circulația pe drumurile publice, în valoare de peste 62.500 de lei. De asemenea, au fost reținute 17 de permise de conducere. Principalele cauze care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost următoarele: depășirea limitei legale de viteză cu peste 50km/h (7), neacordare de prioritate – vehicule (1), conducerea sub influența alcoolului (5) și alte abateri (4).