Bolojan intră cu reformele la Direcția Agricolă Județeană. Dispar deconcentrate din agricultură

0
577

Guvernul Bolojan a aprobat marţi ordonanţa privind reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a structurilor din subordinea acestuia, care prevede, printre altele, desfiinţarea a aproximativ 216 funcţii de conducere, a anunţat instituţia, printr-un comunicat. Asta înseamnă că, la nivelul județului Vaslui, vor dispărea o serie de posturi de directori în instituțiile deconcentrate care se ocupă de agricultură și sectoarele aferente.

”Reorganizarea nu este un exerciţiu administrativ intern, ci o măsură orientată direct către beneficiarii finali ai politicilor agricole – fermierii. Prin actul normativ adoptat astăzi sunt prevăzute următoarele măsuri principale: reducerea numărului ordonatorilor de credite cu 73, de la 166 în prezent, ceea ce va permite o coordonare mai eficientă a instituţiilor din subordinea MADR; desfiinţarea a aproximativ 216 funcţii de conducere, cu scopul diminuării nivelurilor ierarhice şi al simplificării circuitului decizional”, se arată în comunicatul MADR.

Potrivit documentului citat, reorganizarea va conduce la reducerea birocraţiei şi a suprapunerilor instituţionale, simplificarea traseului documentelor, scurtarea termenelor de soluţionare a cererilor şi dosarelor fermierilor şi eficientizarea activităţii structurilor din teritoriu.

Prin actul normativ se are în vedere:

  • Reducerea numărului ordonatorilor de credite ai MADR cu un număr de 73 din cei 166  actuali, astfel:

–        5 instituții publice centrale: Agenția Națională pentru Zootehnie “Prof. Dr. G. K. Constantinescu, Agenția Națională a Zonei Montane, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor, Laboratorul Central pentru Controlul Calității și Igienei Vinului.

–        68 instituții publice la nivel teritorial: 30 Inspectorate Teritoriale  pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor, 37 Oficii de Studii Pedologice și Agrochimice, Direcția pentru Agricultură a municipiului București,

  • Reducerea unui număr de 216 funcții de conducere din cadrul MADR și al instituțiilor subordinate;

Ca urmare a acestei reorganizări, cheltuielile cu salariile vor scădea cu cel puţin 10% la nivelul structurilor reorganizate.

„Totodată, se menţine un principiu esenţial: Ministerul Agriculturii este în primul rând un minister al plăţilor către fermieri. Cheltuielile de personal reprezintă în prezent doar 6,8% din bugetul MADR, diferenţa fiind direcţionată către plăţi directe, programe de sprijin şi investiţii în agricultură şi industria alimentară. Reorganizarea vizează eliminarea paralelismelor instituţionale şi a procedurilor excesive care încetinesc procesul decizional şi afectează relaţia cu fermierii. Noua structură administrativă va permite o mai bună coordonare a politicilor agricole şi o abordare unitară la nivel naţional”, se mai arată în comunicat.