BOMBĂ: Polițiștii de frontieră hușeni au „dibuit” un vestit contrabandist de țigări!

0
555




FUGAR… Habar nu au avut polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița, miercuri noaptea, atunci când au reținut un cetățean din Republica Moldova, căutat de autorități pentru a executa o pedeapsă privativă de libertate.









În jurul orei 3.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, ca pasager într-un autocar, ce efectua cursa regulată pe ruta București-Chișinău, un cetățean din R. Moldova.

„La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că pe numele acestuia era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare și predare sau extrădare emis de autoritățile din România, la data de 25 septembrie 2020, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 12 ani pentru săvârșirea de infracțiuni contra proprietății”,

a declarat subcomisar Irina Mirică, purtător de cuvânt al Poliției de Frontieră Vaslui.

Cine era, de fapt, individul prins la Albița? Conform unor surse judiciare, este vorba de un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, arestat de Curtea de Apel Iași, la cererea procurorilor spanioli. Bărbatul este acuzat că a fost implicat în Spania într-un uriaș dosar de contrabandă cu țigări și tutun.

Acesta a primit mandat de arestare în 29 septembrie 2020 de Curtea de Apel Iași, în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile din Spania, unde barbatul este judecat intr-un dosar în care este acuzat de contrabandă, infracțiuni contra proprietății industriale, participarea la o organizație criminală, infracțiuni împotriva drepturilor lucrătorilor, infracțiuni împotriva finanțelor publice.

Din mandatul european de arestare emis pe numele acestuia reiese că persoana a fost implicată într-o rețea care opera patru fabrici clandestine de țigări. Din datele dosarului reiese că persoana reținută la Albița a lucrat la una dintre fabrici, fiind monitorizat de anchetatori în timp ce transporta țigări la unul dintre depozite și încărca marfa într-un camion.

Sentinta de arestare a româno-moldoveanului mai scoate la iveală că frauda în care acesta a fost implicat era uriașa, la perchezițiile din 2018 găsindu-se țigări și tutun de contrabandă de peste 23 de milioane de euro.