Bravo, vasluieni! Tânărul căruia i s-a furat bicicleta din față de la Hercules, ajutat de un OM cu suflet mare!

0
420




Vasluienii au fost impresionați de drama tânărului de la Foodpanda Vaslui, prezentată zilele trecute de Vasluianul, căruia un nesimțit i-a furat bicicleta în timp ce lua o comandă de la fast-food-ul Hercules, din centrul orașului. Băiatul provine dintr-o familie nevoiașă, iar acea bicicletă îl ajuta să-și câștige existența, muncind peste măsură, zi de zi, în toate cartierele. Lăsat fără bicicletă, băiatul a căutat o soluție, dar ajutorul i-a venit de acolo de unde se aștepta mai puțin. De la Londra!









Un vasluian plecat în capitala Regatului Unit a auzit de drama acestui tânăr și s-a gândit să-l ajute. Prin intermediul Vasluianul, vasluianul nostru l-a contactat pe tânărul de la Foodpanda Vaslui și, seara trecută, i-a dăruit o bicicletă. Un gest special, un gest aparte, pentru care dorim să-i mulțumim, în numele tuturor vasluienilor. Bravo, om bun!