BREAKING Femeie de 74 de ani găsită carbonizată în casă, în comuna Boțești
Secția de pompieri Huși a intervenit, miercuri seara, la un incendiu izbucnit la o locuință din Gugești, comuna Boțești. La sosirea forțelor de intervenție, a fost găsită o victimă, femeie, în vârstă de 74 de ani, carbonizată în locuință. Incendiul s-a manifestat la nivelul unei camere de locuit și la nivelul acoperișului locuinței. A fost localizat și se lucrează acum pentru lichidare. Pentru gestionarea misiunii au fost alocate 2 autospeciale de stingere și o ambulanță SAJ B2.









