Burse pentru 140 de elevi din trei licee tehnologice din județele Iași și Vaslui

0
186

O ȘANSĂ ÎN PLUS… Fundația World Vision România anunță lansarea proiectului „Stagiul de practică – pașaport de carieră pentru viitor!”, destinat formării elevilor din învățământul tehnic și profesional, în perspectiva integrării lor pe piața muncii.



Un număr de 140 de tineri aflați în anii terminali, din județele Vaslui și Iași, vor beneficia de stagii de pregătire și burse de sprijin, în parteneriat cu companii locale, precum și de consiliere și orientare în carieră.

Proiectul a început în luna august și se va derula pe o perioadă de 24 de luni, beneficiind de finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Scopul acestei inițiative este să de a sprijini un grup de beneficiari în mod particular vulnerabili la șomaj: proaspeții absolvenți ai liceelor tehnologice.

Beneficiarii sunt 140 de elevi din clasele XI-XII de la trei licee cu profil tehnologic din județele Iași și Vaslui. În cadrul proiectului, elevii vor participa la stagii de practică organizate în parteneriat cu companii din județele de reședință, din domenii precum comerț, activități economice și turism, în cadrul cărora vor fi sprijiniți cu burse în valoare de câte 500 de lei oferite de World Vision.