Categories: Actualitate

Călătoriți cu trenul prin Vaslui, între 30 iulie și 1 august? Veți fi întâmpinați cu dansuri populare din toată Europa, pe peronul gării!

Într-o conferință de presă susținută în urmă cu puțin timp organizatorii Festivalului Internațional Hora din Străbuni (Consiliul Județean Vaslui, Primăria Vaslui și Centru de Promovare al Culturii, condus de Lucian Onciu – n.r.), au dat asigurări vasluienilor că toate lucrurile au fost puse la punct și festivalul se va desfășura în cele mai bune condiții. Din păcate, anul acesta, în Centrul Civic vor evolua ansambluri folclorice din România, din județul Vaslui și câteva din țările vecine (Ucraina, Serbia, Bulgaria, Moldova – n.r.).   

Chiar și așa, festivalul va avea elemente de noutate. Unul dintre ele face referire la faptul că unele ateliere de dansuri populare se vor desfășura inclusiv pe peronul gării CFR din Vaslui. Astfel, călătorii se vor putea bucura câteva minute de momente unice.

De asemenea, organizatorii vorbesc și de faptul că organizarea festivalului a stat mult sub semnul întrebării, ținând cont de situația pandemică, atât din țară cât și din țările invitate.

”Acest eveniment tinde să devină tradițional și noi vom încerca să ne remontăm pentru a acest festival extrem de important. Este o manifestare pe care o dorim să fie de o ținută culturală și artistică foarte bună. În consecință, am făcut toate eforturile necesare pentru acest lucru. Vorbesc aici de eforturile financiare, de cele de mobilizare a resursei umane și de eforturile tuturor celor implicați, inclusiv voluntarii”, a spus Dumitru Buzatu.

De asemenea, primarul municipiului Vaslui asigură vasluienii că vor fi luate toate măsurile impuse de pandemie astfel ca spectatorii să se simtă în siguranță.

”În anii din urmă Vasluiul era gazda unor manifestări culturale de mare ținută artistică. Cu acest festival încercăm să redevenim ceea ce am fost. Spectacolele se adresează și acum nu numai vasluienilor ci tuturor celor care iubesc folclorul și care apreciază astfel de manifestări. Programul a fost finalizat astfel că nouă nu ne rămâne decât să-l parcurgem și oamenii să se bucure de acțiunea noastră. Mare parte a manifestărilor vor avea loc în Centrul Civic, centru ce va fi amenajat special pentru asta și vom respecta inclusiv restricțiile impuse de pandemie”, spune și primarul Vasile Pavăl.

De asemenea, directorul Centrului de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale, Lucian Onciu anunță faptul că acesta nu este singurul festival de care se vor putea bucura vasluienii. În luna august urmează alte două. Pe de altă parte, Onciu vorbește și de faptul că ansambulrile foloclorice din Cipru vor lipsi, după ce țara a intrat în zona Roșie.

”Ceea ce altădată pregăteam în decursul unui an și jumătate, anul acesta am fost nevoiți să pregătim doar în dou luni. Nu ne-a fost simplu pentru că ansamblurile invitate vin doar din Europa. Ne-am fi dorit un festival mult mai complex, așa cum se întâmpla în anii din urmă dar, această ediție se ba bucura de ansambluri din apropierea României. Acesta nu este singurul eveniment organizat împreună cu Consiliul Județean și Primăria Vaslui. Vom avea alte două evenimente: Festivalul de muzică laică și bisericească ”Gheorghe Cucu” și ”Zilele orașului Vaslui”, a mai spus directorul Centrului, Lucian Onciu.   

Alexandru Croitoru

Share
Published by
Alexandru Croitoru

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

19 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

23 de ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

23 de ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

24 de ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

24 de ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago