Stirile Vasluianul

Când ești bulangiu de mic, de mare numai te joci. Dom’ milițiaaan! Cuie, băăă! Cu lămâie! (PAMFLET)

Săptâmâna trecută, scriam despre pățania unui bătrân care, pasager fiind pe bancheta din spate a unui taxi, a fost amendat pentru că nu purta centura de siguranță după ce și-a permis să ii sugereze unui milițache „cap de vrană” să verifice mai repede documentele taximetristului, că aparatul merge și el (bătrânul, adică) nu e plin de bani. Cei care vor să recitească informația sau pentru cei care au ratat știrea pot accesa linkul următor: Motivul IREAL pentru care clientul unul taximetrist din Vaslui a fost amendat, noaptea, la Muntenii de Sus – Vasluianul.

Vă asigurăm că întâmplarea este 100% reală și s-a petrecut întocmai cum am relatat-o în materialul de mai sus, numai că, nașparlii cum suntem, nu ne-am putut abține să nu facem și-oleacă de mișto.

E drept, omul avea obligația să poarte centura de siguranță, nimic de zis. Dar facem pariu că dacă nu îl lua în tărbacă pe nea-ntr-o parte milițache nu își lua amendă?

Chiar așa: hai să ridice mâna ăia care stăteau cuminți pe bancheta din spate, fără centură și, fără să îi zică ceva lui onor dom agent-principal-șef-director-președinte-coadă-de-avion și-au luat amendă. Păi vedeți? N-aveți cum, domnilor, pentru că nu se întâmplă. Nepurtarea centurii pe locurile din spate e o practică universală nesancționabilă, la fel ca mersul cu până în 70 la oră pe drumurile limitate la 50. E prevăzută de lege pentru sancțiune, dar e tacit acceptată de polițiști și asumată de pasageri. Asta e practica!

Ce face totuși diferența între teorie și practică în acest caz (subliniem din nou, 100% real)? Milițianul implicat. Nu avem (încă) certitudinea, dar cum acest text este un pamflet, ne permitem să opinăm că este vorba de un tablagiu de agent cu veleități de comisar-șef. Altfel n-ai cum să te ataci atât de tare când îți spune un tătăiță să te grăbești, măi plăvane! Omul și-a permis să intervină pentru că tu te scărpinai „la inghinală” privind poza din buletinul taximetristului pe banii bătrânului, bre nea milițiane! Și ce-ai zis tu? ”A, comentezi?!? Stai că te ard, să vezi tu cine-s io, să moară măicuța mea!”.

Chiar așa… cine ești tu, măi creier de greier? Măi Corado Cattani de Tălășmani! Măi râmă-n stâncă! În numele bătrânului pe care l-ai amendat și al tuturor cititorilor care se regăsesc în ideea acestui text, avem un mesaj-cadou pentru tine, dom milițian: Cuie!

NOTĂ: Acest text este un pamflet și trebuie intepretat ca atare. Colectivul Vasluianul.ro nu susține sub nicio formă încălcarea legii și salută orice inițiativă de sancționare a acesteia. De asemenea, colectivul vasluianul.ro nu încurajează comportamentul antisocial la adresa organelor de Poliție sau ale oricărei structuri de ordine publică (Poliție Locală, Jandarmerie). Îi asigurăm pe toți lucrătorii IPJ Vaslui că se bucură de stima și considerația întregii noastre redacții.

Adrian Preda

Recent Posts

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

10 ore ago

ULTIMA ORĂ Judecătorii Curţii Constituţionale au anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…

12 ore ago

GALERIE FOTO, VIDEO Acțiune a pompierilor din Vaslui și Galați, la incendiul de la Rulmenți Bârlad

https://youtu.be/-dG-ocmG5LE https://youtu.be/O26ys6r7tLM https://youtube.com/shorts/HIEgx6ufW4U

14 ore ago

Incendiu de proporții la Rulmenți Bârlad, intervin și pompieri din Galați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu opt autospecială și…

17 ore ago

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

19 ore ago