AUR și-a lansat, duminică, candidaţii la nivel naţional, pentru alegerile europarlamentare şi locale. Lansarea a fost programată în municipiul Târgovişte, capitala lui Vlad Ţepeş, domnitorul rămas în amintirea românilor drept un luptător neînfricat pentru independenţă şi un vrăjmaş hotărît al hoţiilor şi a tot soiul de nelegiuri, după cum a anunţat partidul lui George Simion.
Pe lângă candidații de pe lista la europarlamentare, au fost prezentați, în prezența a mii de membri și susținători AUR, toți candidații la primăriile municipiu reședință de județ și la cele 41 de județe pentru postul de președinte al Consiliului Județean.
Ionel Sandu, candidatul AUR la Primăria municipiului Vaslui, a fost prezentat pe scena de la Târgoviște, în aplauzele celor prezenți, alături de Sorin Chelmu, candidatul AUR la funcția de președinte al CJ Vaslui.
”A fost un moment aparte, unic pentru mine. Timp de 28 de ani, nu am făcut politică. Am așteptat de la politicieni realizări, după cum promiteau în campaniile electorale. Văzând că nu se întâmplă nimic, am decis să mă implic în politică, să aduc pentru Vaslui și pentru vasluieni acea schimbare pe care o tot așteaptă de 34 de ani.
Vreau dreptate pentru Vaslui, un oraș care a fost târât în sărăcie de cei care au condus această zonă timp de 34 de ani.
Vreau locuri de muncă, vreau investiții, vreau un viitor pentru tineri. Mă uit în ochii feciorului meu, Mihnea, care s-a întors cu o medalie de la Olimpiada Națională de Matematică. Va pleca la studii și, poate, într-o zi, va dori să revină acasă.
Vreau să le ofer tuturor tinerilor un oraș în care să se simtă apreciați, prețuiți, doriți. Vreau să readuc industria pierdută, în orașul nostru. Nu sunt vorbe mari, dacă vasluienii îmi vor acorda votul lor, pe 9 iunie, tot ce am promis se va împlini”, a spus Ionel Sandu, după lansarea oficială.