Casă făcută scrum, la Dănești, doi bărbați au ajuns la Spitalul Județean

Pompierii vasluieni au fost solicitați să intervină pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Dănești, comuna Dănești. Pompierii s-au deplasat cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD tip B2 (echipaj de prim ajutor).

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la aproximativ două treimi din locuință și exista pericolul de propagare la întregul imobil, precum și la o anexă gospodărească.

În incendiu au fost rănite două persoane, proprietarul locuinței și fiul acestuia. Întrucât era nevoie de intervenția a încă unui echipaj de prim ajutor, la fața locului a fost deplasată și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui.

Victimele au fost salvate și evaluate, primind primul ajutor în interiorul ambulanțelor. Ulterior cei doi bărbați (unul cu vârstă de 90 ani, iar celălalt în vârstă de 60 ani) au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, aceștia fiind diagnosticați cu arsuri de gradele I și II la nivelul feței, gâtului, toracelui și membrelor superioare.

Bărbatul în vârstă de 60 ani era suspect și de arsuri la nivelul căilor respiratorii.

Pompierii militari au lichidat incendiul fără a întâmpina probleme deosebite.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spațiu închis (bărbatul în vârstă de 90 ani a aprins o lumânare, pe care, mai apoi, a scăpat-o jos).

Adrian Preda

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

17 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

21 de ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

21 de ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

22 de ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

22 de ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago