Actualitate

Cătălin Simion, managerul general Nomis 2003, mesaj către locuitorii Bârladului: ”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. De miercuri, intrăm pe toate străzile. Paște Fericit!”

Drumarii de la Nomis 2003 se pregătesc să petreacă Sfintele Sărbători Pascale, alături de locuitorii Bârladului. Ultimele luni au fost destul de tensionate, pentru că s-au deschis mai multe șantiere, pe o serie de străzi importante, iar traficul prin oraș a fost infernal.

Vorbim de cel mai mare proiect de infrastructură din istoria Bârladului, iar realizarea acestuia presupune o serie de sacrificii din partea bârlădenilor, întrucât se schimbă din temelii imaginea orașului, cu artere noi, moderne.

În pragul Sărbătorii Învierii Domnului, managerul general al companiei Nomis 2003, dl. Cătălin Simion, are un mesaj către locuitorii Bârladului.

”Au fost luni grele, am fost nevoiți să refacem de la zero multe străzi importante, cu trotuare moderne, fapt care a creat nemulțumiri în rândul populației și a celor aflați în tranzit prin oraș.

Ne cerem scuze pentru acest disconfort, însă, la final, Bârladul va avea o infrastructură rutieră modernă. Nu vom avea multe zile libere, de Paște, de miercuri trecem la asfaltări și lucrări în forță pe multe străzi, dorim să redăm străzile circulației rutiere cât de repede se poate.

Locuitorilor Bârladului le transmit sincere urări de bine și sănătate. Paște Fericit!”, a spus dl. Simion.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

16 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

20 de ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

20 de ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

20 de ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

21 de ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago