Câți bani vor primi la pensie cei 90.000 de pensionari vasluieni, de la 1 septembrie?

0
380

NEBULOASĂ… O întrebare la care niciun oficial actual nu are vreun răspuns, deși mii de pensionari din județ au așteptat o majorare cu 40%, așa cum prevedea Legea Pensiilor, votată în timpul guvernării PSD. Acum, nu se știe dacă se vor mări pensiile și nici procentul cu care se va aplica majorarea, o recunosc înșiși miniștrii lui Orban.



Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, vorbea, zilele trecute, despre o primă modificare pe care vrea o să o aducă Legii pensiilor, în contextul în care vrea să răspundă semnalelor pe care le-a primit deja în acest sens.

Persoanele cărora le lipsesc ani din stagiul de cotizare pentru pensie ar putea avea posibilitatea să acopere acei ani, aceasta fiind una dintre modificările care ar putea fi aduse Legii pensiilor, spunea ministrul.

„Prima modificare (la Legea pensiilor, n.r.) pe care aș intenționa să o fac este legată de posibilitatea oamenilor de a-și cumpăra, adică de a putea recupera din spate perioade”,

a anunțat ministrul Muncii.

Pe de altă parte, ministrul a precizat că pensiile vor crește la 1 septembrie, iar procentul depinde de situația încasărilor la buget.

„Toată determinarea Cabinetului este ca pensiile să crească, să fie centrul deciziei pe care o vom lua cu privire la rectificarea bugetară anunțată în maximum două săptămâni. Suntem determinați să fie creșterea de la 1 septembrie.

Procentul este cel pe care îl va prezenta Ministerul Finanțelor după ce va prezenta situația încasărilor la buget.

Trebuie găsite resurse pentru a asigura o creștere a pensiilor nu numai anul acesta. Mi se pare o tragedie să mărești doar dintr-un alt calcul decât cel rațional, respectiv ceea ce poate suporta bugetul și peste un an să anunți oamenii că nu se poate susține creșterea”,

a mai spus ministrul citat.

Adică, dacă nu veți primi pensiile mărite să nu fiți supărați, nu sunt bani în buget…