Căutat de autoritățile din Germania pentru furt, reținut la Albița

0
329




Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova căutat de autorităţile din Germania, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt din proprietatea privată pe teritoriul acestui stat.









În ziua de 11 decembrie a.c, în jurul orei 21.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din țară, pasager într-un autoturism înmatriculat în Bulgaria, un bărbat cu cetățenie română și Republica  Moldova, în vârstă de 32 de ani.

La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Germania, chiar în data de 11 decembrie 2023, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt din proprietatea privată pe teritoriul acestui stat.

Persoana a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.