
O scenetă de teatru, cu niște șefi de la Vaslui, săritori nevoie-mare, și o doamnă primar aflată la primul mandat, respectiv primărița comunei Codăești, s-a petrecut zilele trecute la sediul acestei primării. Că prefectul de la PLUS, Marcel Lăudatu, și subprefectul afiliat PNL Tătaru, Mircea Gologan, mai ies din birouri și pleacă pe teren, la primării, nu ar fi un lucru rău. Însă când citești ceea ce au făcut cei doi șefi de Prefectură la Codăești, te crucești.
Să citim comunicatul oficial al instituției:
”Marți 13 iulie, prefectul județului Vaslui Marcel Lăudatu și subprefectul Mircea Gologan au fost într-o vizită de lucru în comuna Codăești, unde au discutat cu primarul comunei Lupu Anisoara și viceprimarul Lenuța Damian. Subiectele principale au fost cele legate de fondul funciar și proiectele de investiții.
Edilii comunei au fost asigurați că vor primi tot sprijinul pentru rezolvarea problemelor în limita competențelor Instituției Prefectului”
Păi bine, domnilor, de când Prefectura are competențe pentru proiectele de investiții ale primăriilor? Nu cumva vă ocupați de viza de legalitate, în raport cu primăriile? Sau v-a trimis Tătaru la toate primăriile PNL din județ, să faceți inventarul proiectelor? Ceva nu miroase a bine… Așteptăm vizite și la restul primăriilor liberale. Cu fotografii, să vă vadă Tătaru cum munciți!