Cea mai bună și mai profesionistă asistentă șefă din istoria Spitalului Județean de Urgență a ieșit la pensie! Vă dorim ani liniștiți de pensie, doamna Rotaru!

0
1165

Pentru Sonica Rotaru, asistenta șefă de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Vaslui, ziua de miercuri a fost una cu totul specială. Aplaudată și felicitată de toată lumea, doamna Rotaru a ieșit la pensie, după o viață pusă în slujba salvării oamenilor, o viață de muncă în cel mai mare spital din județ. După 30 de ani de activitate medicală, Sonica Rotaru poate spune că și-a făcut datoria, cu cinste și corectitudine. A lucrat la UPU încă de la înființarea secției în spitalul de la Vaslui.

Ca simbol al recunoașterii și aprecierii activității sale, în cei 30 de ani de muncă în UPU, conducerea Spitalulu Județean de Urgență a postat, pe frontispiciul site-ului, poza doamnei Sonica Rotaru la căpătâiul unui bolnav adus la Unitatea de Primire Urgențe.

”Profesionist desăvârșit, un om extraordinar”, asta au spus colegii doamnei Sonica, cea care lasă un mare gol în UPU Vaslui.

Vă dorim ani liniștiți de pensie, să vă bucurați de liniște și de iubirea celor dragi, doamna Rotaru!.