Certificatul verde ar putea fi obligatoriu pentru angajații atât de la stat, cât și pentru cei din privat. Proiectul de lege, respins inițial, în Senat, a intrat astăzi în dezbaterea comisiilor din Camera Deputaţilor. Votul în plenul Camerei urmează să fie fi dat chiar mâine. PSD a pregătit unele modificări faţă de forma plecată de la Senat. Obligativitatea introducerii certificatului verde COVID-19 la locul de muncă are susţinerea PNL, USR, PSD şi UDMR şi este foarte probabil ca aceasta să fie adoptată în Parlament. De asemenea, se discută inclusiv pe varianta ca persoanele nevaccinate să stea o perioadă acasă şi să fie plătite.
Proiectul de lege prin care se impune obligativitatea certificatului verde la locul de muncă intră în procedură parlamentară de urgenţă. PSD a anunţat că va depune mai multe amendamente la proiectul de lege şi, după ce iniţial au respins propunerea legislativă, spun că acest certificat de vaccinare trebuie impus. Social-democraţii vor să aducă mai multe modificări proiectului în Camera Deputaţilor față de cel ieşit de la Senat în sensul că oamenii care nu pot să se vaccineze să aibă anumite alternative.