Vasluiul la zi

Cetățean american, depistat cu permis fantezist la Vama Albița! Nu avea permis de conducere în SUA

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un cetățean din SUA, care a prezentat la controlul de frontieră un  permis de conducere nerecunoscut de statul român.

În data de 17 martie a.c., în jurul orei 13.50,  în Punctul de Trecere a Frontierei Albița s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un cetățean SUA, în vârstă de 40 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Republica Moldova.

Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere eliberat de autorităţile din Arkansas, având imprimate datele și fotografia sa, document ce nu este recunoscut de statul român și un permis de conducere internațional, de tip fantezist. 

Oamenii legii au efectuat verificări specifice, în urma cărora s-a concluzionat că bărbatul nu este posesor de permis de coducere internațional emis de autoritățile din SUA.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE

LD EXPERT GRUP SPRL, lichidator judiciar al debitoarei Valea Teiului SRL, societate în insolvență, dosar…

20 de minute ago

Un tânăr din Hoceni a fost oprit de Poliția Rutieră Vaslui. Acum, are dosar penal

Polițiștii Biroului Rutier Vaslui au reținut un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din…

9 ore ago

Criminala Alinei Ciobanu a primit 16 ani de închisoare! Decizie definitivă a Curții de Apel Constanța

Tânăra în vârstă de 19 ani, Loredana Atănăsoaie, care anul trecut și-a ucis prietena, pe…

20 de ore ago

ISU Vaslui: Stație de autobuz spulberată, după o ciocnire între două autoturisme, pe DE 581

Pompierii din cadrul Detașamentului Bârlad au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și…

o zi ago

A căzut fațada de pe blocul Corevas, la doi pași de primăria Vaslui. Nu sunt pagube, nici victime

Miercuri noaptea, la ora 23.15, un apel la 112 anunța că fațada blocului Corevas, bl.…

o zi ago

Un elev de la Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu”, din Bârlad, a obținut medalia de aur la Olimpiada Europeană de Geografie

Cosmin-Ioan Dulgheru, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, a…

o zi ago