Local

Cinci deținuți din Penitenciarul Vaslui au participat la Bursa județeană a locurilor de muncă

Reintegrarea socială a persoanelor private de libertate reprezintă un proces complex ce vizează remodelarea personalității umane prin dezvoltarea atitudinii prosociale, ce nu poate avea loc fără aportul și implicarea comunității din care aceștia fac parte și în cadrul căreia se vor întoarce.

Astfel, la inițiativa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui, un număr de îcinci persoane private de libertate din Penitenciarul Vaslui, condamnate definitiv, însoțite de specialiști din cadrul Sectorului de Reintegrare Socială, au participat în data de 12 mai 2023 la Bursa locurilor de muncă.

Evenimentul, desfășurat la nivel național, s-a adresat tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, dar și celor care doresc să se reorienteze profesional.

Bursa locurilor de muncă destinată persoanelor condamnate reprezintă principala modalitate de a reuni angajatorii şi persoanele aflate în penitenciar, în vederea familiarizării, pe de o parte cu nevoile deţinuţilor, iar pe de altă parte cu oferta de muncă existentă pe piaţă.

De asemenea, participarea la astfel de evenimente contribuie la creşterea şanselor de angajare a deţinuţilor, după liberare, prin promovarea în rândul acestora a ofertelor de locuri de muncă vacante, puse la dispoziţie de către operatorii economici.

Adrian Preda

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

4 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

8 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

8 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

8 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

9 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

20 de ore ago