Categories: Stirea Zilei

Coaliția de guvernare a decis: la Vaslui, prefectul va fi liberal și subprefecții din PSD. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu actualul prefect, Mircea Gologan

Ședința coaliției de guvernare a luat, astăzi, ultimile decizii în ceea ce privește numirea noilor prefecți, subprefecți și secretari generali. Astfel, la Vaslui, coaliția a decis ca funcția de prefect să ajungă în portofoliul PNL. Acest lucru s-ar putea traduce prin numirea lui Daniel Onofrei în funcția de prefect, mai ales că acesta este una dintre figurile marcante ale liberalilor vasluieni. Celelalte trei funcții (două de subprefect și una de secretar general) vor ajunge în portofoliul PSD.

Pe surse, am aflat că unul dintre subprefecți va fi Daniel Neacșu. Pentru al doilea post de subprefect sunt vehiculate trei nume. Unul dintre ele este a actualului prefect, Mircea Gologan dar, numirea sa este incertă. Celelalte două nume vehiculate sunt ale lui Aurel Căciulă sau fosta șefă a ISJ Vaslui, Gabriela Plăcintă.

Cert este că lupta va fi una destul de aprigă mai ales că, după cum susțin unii, la ușa președintelui Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a bătut, nu de puține ori, prefectul Mircea Gologan. De asemenea, în condițiile în care acesta nu va prinde nici funcția de subprefect, rămâne cea de Secretar General sau cariera politică a acestuia va lua o altă întorsătură.

Alexandru Croitoru

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

6 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

10 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

10 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

11 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

11 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

22 de ore ago