Combaterea absenteismului școlar este o prioritate a Guvernului României, afirmă prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei

0
290

Invitat la Pogana, la lansarea unui program PNRAS, prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei, a anunțat că reducerea abandonului școlar reprezintă un obiectiv strategic asumat de Guvern, iar Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar este cuprins în cadrul Proiectului Național de Reformă “România Educată”.



În județul Vaslui au fost aprobate 47 de proiecte PNRAS, iar unul se va derula în comuna Pogana. 800 de mii de lei vor ajunge în comunitatea respectivă, scopul fiind acela de a aduce mai aproape școala de fiecare copil.

”Scăderea ratei absenteismului și a repetenției prin desfășurarea de activități atractive și creșterea ratei de promovare a ciclului gimnazial, îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi la examenul de Evaluarea Națională prin organizarea de sesiuni de activități remediale pentru elevii școlii, sunt alte obiective principale ale proiectului demarat la Pogana.

Motivele pentru care elevii renunță la școală și pierd astfel șansa de a se pregăti pentru viitor sunt multe. Pe termen lung, societatea pierde, pentru că știm cu toții că avem nevoie de specialiști, de oameni instruiți, iar criza forței de muncă persistă de câțiva ani buni.

Aceste proiecte finanțate prin PNRR vin în sprijinul comunităților în care rata abandonului școlar este crescută.

Am convingerea că în urma implementării activităților din cadrul proiectului derulat de școala din Pogana, impactul asupra elevilor din grupul țintă va fi unul pozitiv. Comunitatea va beneficia pe termen lung de pregătirea elevilor din grupul țintă printr-o inserție socială de succes a unor tineri școlarizați”, a spus prefectul județului Vaslui.