Categories: Actualitate

Comuna Pădureni s-a mai ”îmbogățit” cu 3,8 km de asfalt în satele Rusca și Pădureni. Felicitări, Viacons Rutier Huși!

Sărbătoare pentru locuitorii satelor Pădureni și Rusca, ieri după masă. Drumarii de la Viacons Rutier Huși au făcut o lucrare excepțională și, într-un timp record, au realizat 3,8 km de asfalt între satele Rusca și Pădureni. La inaugurare au participat președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, managerul general Viacons Rutier, Ioan Ciomaga, proiectantul lucrării, managerul general al companiei JULY EXPERT CONSULTING, dna Iulia Vizinteanu. Odată cu acest drum, se apropie și mai mult de final lista investițiilor PNDL din județul Vaslui.

”Am ajuns și la recepția drumului comunal care face legătura între satele Pădureni și Rusca. Doresc să mulțumesc celor care au sprijinit această investiție foarte bună pentru comunitatea noastră ținând cont de faptul că acest drum face legătura cu un sat cu peste 250 de gospodării. Vreau să mulțumesc și președintelui Dumitru Buzatu pentru că ne-a ajutat ca acest proiect să ajungă pe listele PNDL, proiectantului și nu, în ultimul rând, dlui Ioan Ciomaga”, a declarat primarul comunei Pădureni, Temistocle Diaconu.

De asemenea, președintele CJ, Dumitru Buzatu a vorbit și despre implicarea și insistențele primarului Temistocle Diaconu pentru ca acest proiect să primească finanțare. ”Primarul Temistocle Diaconu a cam exagerat cu meritele noastre și trebuie să vă spun că, inițial, acest drum nu a fost înscris pe lista drumurilor finanțate prin PNDL. La insistențele edilului, drumul a ajuns, până la urmă, să primească finanțare și astăzi lucrarea a ajuns la recepție. Sperăm că cei care astăzi sunt la conducere să fie luminați de cineva sau ceva și să pornească noi programe de finanțare care să ducă la dezvoltarea localităților”, a spus președintele CJ.

Constructorul Viacons Rutier, cel care a dus la bun sfârșit lucrarea de la Pădureni este mulțumit de ceea ce a realizat dar și pregătit pentru a face față unor provocări mult mai mari.

”Am primit atât de multe laude încât îmi doresc acum să plec direct la autostrăzi. Din păcate acestea lipsesc în zona noastră. Avem o dotare destul de mare materială  și umană încât să facem față oricând la o variantă de ocolire, fie ea la Vaslui, la Huși sau oriunde în altă parte. Ca de fiecare dată noi, constructorii, avem misiunea cea mai grea, de a implementa ceea ce alții gândesc și pun pe hârtie. Suntem bucuroși că am reușit să finalizăm și această lucrare și trebuie să mulțumim și proiectantului fără de care nu s-ar fi putut realiza”, a spus Ioan Ciomaga, managerul Viacons Rutier.

Drumul asfaltat de la Pădureni nu a fost o lucrare dintre cele mai simple ținând cont de faptul că, în satul Rusca, a fost nevoie de amenajarea unei ravene de mari dimensiuni pentru a proteja drumul. Soluția dată de către July Expert Consulting a fost una salvatoare astfel că lucrarea a ajuns, cu succes, la final.

Echipa de succes de la July EXPERT Consulting, condusă de d-na iulia VIZINTEANU

”Am proiectat o ravenă care să protejeze cât mai bine drumul. Când am venit prima dată aici am descoperit un drum cu un strat superfical de piatră și pe care se circula destul de anevoios. Acum drumul arată impecabil. Soluțiile de proiectare au fost specifice unui drum comunal, exceptând această protecție cu ravene”, a declarat Iulia Vizinteanu, managerul July Expert Consulting.

Alexandru Croitoru

Share
Published by
Alexandru Croitoru

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

20 de ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

o zi ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

o zi ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

o zi ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

o zi ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

o zi ago