Categories: LocalPolitic

Comuna Puiești are, de ieri, un primar „boboc”, aflat la primul mandat. Mesajul deputatului Olteanu, la instalare!

SCHIMBARE LA PUIEȘTI… Ticu Vasile Cezar este, începând de ieri, noul primar al comunei Puiești, un edil în care cetățenii acestei comune importante din județ își pun mari speranțe. Este o comună zguduită de scandaluri administrative, în ultimii ani, care are nevoie de liniște, pentru a construi.

Tocmai de aceea, evenimentul oficial de ieri înseamnă un nou început pentru comuna Puiești, crede noul primar, care a depus jurământul în fața subprefectului Dumitru Ciomaga, a deputatului Daniel Olteanu și a altor oficialități județene.

„Stimați cetățeni, astăzi a sosit ziua cea mare, am depus jurământul și am fost învestit în mod oficial în funcția de primar al comunei Puiești.

Vă mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată și promit că nu vă voi dezamăgi.

Începând de astăzi, împreună, vom începe schimbarea comunei Puiești, iar vorbele vor deveni fapte!

Așa să ne ajute Dumnezeu!”,

a fost mesajul noului primar de Puiești.

„Sprijin necondiționat. E baza parteneriatului meu, în calitate de deputat, cu toți primarii care și-au luat angajamentul să facă din comunitatea lor un exemplu.

Sunt mândru de colegii mei, care reușesc acest lucru chiar de la primul mandat și, în egală măsură, de cei care au înțeles, de-a lungul anilor, că o administrație performantă înseamnă să faci mai mult decât „fișa postului”, ori lucrul ăsta oferă satisfacții, dar nu ține niciodată de un program fix.

Felicitări, Cezar Ticu, ai făcut primul pas în administrație cu multă ambiție și cu mult, mult curaj, iar eu sunt convins că vei reuși să aduci în Puiești adevărata schimbare pe care au așteptat-o oamenii!

Nu îți va fi ușor, însă ai alături o echipă care te susține, tot sprijinul de la județ și din Parlament pentru ca proiectele de pe agenda ta să prindă viață!

Felicitări, de asemenea, primarului Alexandru Iacob, care a reușit să ridice standardele în Perieni, unde investițiile trebuie să continue în același ritm rapid!

Mulțumirea oamenilor e cel mai bun barometru pentru activitatea unui primar. Vă doresc amândurora, cât și tuturor aleșilor locali, să aveți parte de această mulțumire în cât mai multe momente de pe parcursul mandatului de primar și să nu uitați că aveți în mine un prieten și un partener pe drumul dezvoltării.

Mult succes și multă putere de muncă!”,

i-a transmis deputatul de Vaslui, Daniel Olteanu, cel care va susține la rândul său un test electoral la parlamentare, de pe prima poziție a PRO România, la alegerile din 6 decembrie.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

10 ore ago

ULTIMA ORĂ Judecătorii Curţii Constituţionale au anulat candidatura Dianei Șoșoacă la președinția României

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis oficial că a invalidat candidatura reprezentantei SOS România,…

13 ore ago

GALERIE FOTO, VIDEO Acțiune a pompierilor din Vaslui și Galați, la incendiul de la Rulmenți Bârlad

https://youtu.be/-dG-ocmG5LE https://youtu.be/O26ys6r7tLM https://youtube.com/shorts/HIEgx6ufW4U

14 ore ago

Incendiu de proporții la Rulmenți Bârlad, intervin și pompieri din Galați

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Podul Înalt" al judeţului Vaslui intervine cu opt autospecială și…

17 ore ago

Marcel Ciolacu și-a depus candidatura la prezidențiale. ”Vin în fața dumneavoastră cu un plan pentru România”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din luna decembrie. Șeful Guvernului…

19 ore ago