Comunicat IPJ Vaslui: Șoferul care a provocat accidentul de la Oltenești, de loc din Huși, era beat

0
3082

IPJ Vaslui

In ziua de 26 iunie 2023, ora 15.35, Poliția Municipiului Huși a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe drumul european DE 581, în extravilanul comunei Oltenești, județul Vaslui, s-a produs un eveniment rutier.

Din primele cercetări efectuate a reieșit că, un autoturism înmatriculat în județul Dâmbovița, condus de către un bărbat în vârstă de 65 de ani, din municipiul Huși, ce se deplasa din direcția Huși către Crasna, ajuns într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers și a acroșat un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de un bărbat de 38 de ani, din comuna Drânceni, județul Vaslui, ce se deplasa regulamentar, din sens opus.

În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat avarierea celor 2 autoturisme.

Conducătorii autovehiculelor implicate au fost testați alcoolscopic, rezultând o valoare de 0.98 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul soferului de 65 de ani.

În continuare sunt efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.