Consilierii AUR propun un Ghid de bune practici pentru taximetriștii din Vaslui

0
588

Grupul consilierilor locali AUR din Consiliul Local Vaslui, coordonat de dl. Ionel Sandu, a depus la secretariatul Primăriei Municipiului Vaslui un proiect de hotărâre privind aprobarea unui Cod de bune practici pentru serviciul de transport public local de persoane în regim de taxi. Inițiativa are ca obiectiv creșterea calității acestui serviciu public și introducerea unor reguli clare și unitare de conduită profesională.

Prin acest demers, AUR Vaslui urmărește crearea unui cadru coerent de funcționare a activității de taximetrie, bazat pe respect față de pasager, siguranță și confort, astfel încât serviciul de taxi să răspundă în mod real așteptărilor legitime ale cetățenilor municipiului Vaslui și să contribuie la îmbunătățirea imaginii acestui serviciu public.

Codul de bune practici propus reglementează comportamentul civilizat al conducătorilor auto, eliminarea discuțiilor personale nedorite în timpul cursei, asigurarea unui ambient sonor adecvat, interzicerea fumatului și a mirosurilor neplăcute în autovehicule, precum și adoptarea unei conduite preventive și responsabile în trafic, toate aceste măsuri fiind menite să sporească siguranța pasagerilor și calitatea serviciului prestat.

Adoptarea unui astfel de Cod de bune practici poate contribui în mod direct la creșterea încrederii cetățenilor în serviciul de taxi, în contextul unei concurențe tot mai accentuate cu serviciile de transport de tip ride‑sharing. Stabilirea unor standarde clare și predictibile este benefică nu doar pentru pasageri, ci și pentru proprietarii și operatorii de taxi, care pot concura corect pe baza calității serviciului oferit.

ionel sandu piata traian vaslui 013

”Considerăm că transportul în regim de taxi trebuie să funcționeze ca un serviciu public modern, orientat către cetățean, în care profesionalismul, respectul și responsabilitatea să constituie reguli de bază, aplicabile în mod egal tuturor operatorilor autorizați.

Proiectul de hotărâre va parcurge procedura de avizare în cadrul aparatului de specialitate și va fi supus dezbaterii și votului Consiliului Local al Municipiului Vaslui, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, susține Ionel Sandu, Președinte al Organizației Municipale AUR Vaslui, Coordonator al grupului de consilieri locali AUR din Consiliul Local Vaslui.